Scrisul de mână poate să dea indicii despre personalitate, prin analiza grafologică.



Ce este grafologia? Considerată o pseudo-știință, grafologia este definită ca studiul și analiza scrisului de mână, în scopul descifrării personalității umane.


Termenul de ”grafologie” a fost inventat de Jean-Hippolyte Michon, un preot și arheolog francez, în anul 1897, prin combinarea a două cuvinte grecești – graphe, însemnând a scrie” și logos” - știință”. A fost fondatorul Societății de Grafologie și prima persoană care a oferit temeiuri științifice analizei scrisului de mână.


La început, scrisul de mână era analizat dintr-o perspectivă destul de simplistă: dacă era un scris curat și citeț, persoana era ordonată. La polul opus, un scris mânjit de cerneală și dezordonat denota o personalitate distrată și dezorganizată.


Analiza a continuat apoi în profunzime și s-a aplecat asupra formei literelor, a spațierii dintre ele, a presiunii scrisului. Sigur, toate aceste analize nu pot fi generalizate și trebuie să ținem cont de faptul că grafologii analizează scrisul prin prisma tuturor elementelor grafice asociate. 


Care sunt trăsăturile de personalitate care se pot observa în funcție de acestea?




Spațierea cuvintelor


Cel mai simplu mod de analiză este prin observarea lățimii cuvintelor în scrisul de mână, în funcție de spațiul larg sau îngust dintre cuvinte. Dacă există un spațiu larg între cuvinte, atunci scriitorul evită de obicei mulțimea și se simte confortabil să petreacă timp singur. Dacă spațiul dintre cuvinte este îngust, atunci scriitorul este o persoană degajată, care se simte în largul său în mulțime.


Spațiile dintre rânduri


Sunt cel mai ușor de observat atunci când scrii pe o foaie velină. S-a constatat că cei care lasă spații mari între rânduri sunt de obicei persoane deschise, care nu se sfiesc să ia atitudine. Cei care au spații înguste între rânduri sunt puțin toleranți și mai puțin deschiși la idei noi.


Marginile paginii


O margine lată în partea stângă înseamnă că scriitorul trece ușor peste obstacole, iar una îngustă indică un comportament precaut, dificultate în inițierea deciziilor. O margine lată în partea dreaptă poate însemna teamă de necunoscut, iar una îngustă denotă nerăbdare.


Alinierea


Scrisul ce urmează o linie imaginară ascendentă poate indica optimism sau faptul că, în momentul scrierii, persoana este optimistă și fericită. Un scris descendent poate semnifica contrariul, o persoană pesimistă sau care traversează o perioadă negativă. Scrierea aliniată paralel cu linia imaginară orizontală denotă o persoană disciplinată și echilibrată emoțional.


Unghiul de înclinare


Când literele sunt scrise drept, aproape fără înclinare, scriitorul este o persoană logică și practică. O înclinare spre dreapta poate însemna o persoană deschisă la noi experiențe, care se bucură să cunoască oameni noi. Înclinarea literelor spre stânga indică o persoană rezervată, care nu socializează ușor.


Presiunea instrumentului de scris


Unii oameni scriu în timp ce aplică presiune puternică pe foaia de hârtie, acestea sunt în general persoane emotive, care nu se simt stăpâne pe sine. Multe persoane scriu cu o presiune moderată, aceștia fiind considerați echilibrați din punct de vedere emoțional, empatici și atenți la cei din jur. Presiunea inegală a fost asociată cu persoane caracterizate de o lipsă de vitalitate. Cu siguranță, alegerea instrumentului de scris influențează ușor forma scrisului, dar fie că scrii cu stilou, pix sau creion, în linii mari scrisul tău unic este același.


Dimensiunea literelor


Persoanele extrovertite și încrezătoare în forțele proprii au tendința să scrie cu litere de dimensiune mare, în timp ce un scris de mână mic și delicat poate fi al unei persoane timide, care se simte confortabil doar cu persoanele bine cunoscute.


Poziționarea punctelor și a liniilor


S-au identificat elemente interesante în special pentru literele ”i” și ”t”.

Te-ai gândit vreodată că felul în care pui punctul pe litera ”i” poate avea o semnificație? Un ”i” fără punct deasupra poate fi scris de o persoană distrasă, absentă. Punctul pe ”i” plasat mai sus înseamnă o persoană imaginativă, iar un punct rotunjit – o fire artistică.

La litera „t”, atât linia verticală, cât și cea orizontală sunt importante. Dacă linia orizontală este înclinată spre partea de sus, atunci este un semn că scriitorul este ambițios. Dacă este poziționată sus și se îndepărtează de linia verticală în direcția dreaptă, atunci aceasta indică inteligență și calități de lider.